Fara a avea o clima “prietenoasa” sau resurse naturale, teritoriul Israelului de astazi a fost mereu un pamant de disputa, fie din considerente religioase, fie “geostrategice”.

Situat in Orientul Mijlociu, intre Marea Mediterana şi raul Iordan, pamantul israelian a fost leaganul civilizaţiilor timpurii ale lumii. In antichitate, acest teritoriu era o “zona-tampon” intre egipteni şi mesopotamieni, fiind taiat de drumuri comerciale care i-au facilitat dezvoltarea.
In jurul anului 1000 i.Hr., sub regii Saul, David şi Solomon s-a format Regatul Unit al evreilor. Acesta a fost de scurta durata, imparţindu-se in jurul anului 930 i.Hr. in Regatul lui Israel (situat in nord) şi Regatul lui Iuda (situat in sud). La jumatatea mileniului I precreştin, cele doua regate au fost cucerite de asirieni şi de babilonieni. In anul 332 i.Hr., Alexandru cel Mare a alipit la Grecia teritoriul caruia i se spunea Palestina (dupa numele dat de populaţia filisteana regiunii). Administraţia grecilor a fost inlocuita in anul 63 i.Hr. cu cea romana, care a ţinut pana in anul 324 al epocii creştine.
NAŞTEREA LUI HRISTOS. In aceasta perioada au loc cele mai importante evenimente din istoria iudaismului, dar şi creştinismului: domnia sangeroasa a lui Irod cel Mare, naşterea lui Hristors, distrugerea Ierusalimului şi a Templului evreiesc (in anul 70). In timpul stapanirii romane, evreii au incercat sa se elibereze de “dominaţia” legiunilor latine, pornind o revolta in anul 132, sub conducerea lui Bar Kokhva. Dupa trei ani insa, romanii au recucerit Palestina, ulterior prigonindu-i pe evrei, care au plecat intr-un exil de aproape doua milenii.
Dupa stapanirea romana a urmat cea bizantina, incepand cu 324. Teritoriul Palestinei a devenit simbolul creştinismului, prin interesul aratat de imparaţii de la Constantinopol pentru aceste locuri. In 614, perşii au cucerit teritoriul, iar dupa alţi 16 ani incepe stapanirea arabo-musulmana a Ţarii Sfinte, care va dura pana in 1918.
Dupa aceasta, a venit randul britanicilor sa administreze Palestina, cu mandat de la Societatea Naţiunilor, care a durat pana in 1948. In acel an a aparut statul Israel.

“LEAGANUL” BIBLIC AL CIVILIZATIEI EVREIESTI
Pamantul Israelului de astazi este “loc sfant” pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Conform Vechiului Testament, in acest spaţiu s-au aşezat primele seminţii ale poporului evreu, urmaşe ale lui Avram. In Ierusalim, Regele Solomon a construit Templul pe colina Moria, situata in partea estica a oraşului. Acesta a fost distrus de invazia babiloniana din 586 i.Hr. Regele Irod l-a refacut, mult mai inalt şi mai intins decat primul edificiu.Insa in anul 70 d.Hr., Ierusalimul şi Templul sau au fost distruse a doua oara, in timpul administraţiei romane. Nu au mai fost reconstruite, deoarece in secolul al II-lea evreii au fost nevoiţi sa plece in exil, abia in 1948 refondandu-şi statul.

“LOCURI SFINTE”
Israelul este “loc sfant” şi pentru religia creştina, deoarece aici S-a nascut, a trait, a murit şi S-a Inalţat la Ceruri Mantuitorul Iisus Hristos. Nazaretul, Bethleemul, Ierihonul sau Ierusalimul sunt centre importante ale creştinismului inca din primele secole din era noua. Bazele cultului “locurilor sfinte” au fost puse de imparateasa Elena (mama lui Constantin cel Mare), care in anul 326 a facut un pelerinaj la Ierusalim. In perioada bizantina, in Ţara Sfanta s-au inalţat numeroase biserici şi manastiri – practic nici un eveniment biblic nu a ramas nereprezentat topografic.
Stapanirea arabo-musulmana asupra Palestinei a respectat “locurile sfinte” ale creştinilor, care au putut sa-şi menţina bisericile, manastirile şi calugarii. A existat insa şi o permanenta concurenţa intercreştina intre ortodocşi şi catolici pentru proprietatea asupra edificiilor simbolice ale religiei lui Iisus. Patriarhia greco-ortodoxa a Ierusalimului a “caştigat” aceasta “competiţie”, administrand astazi majoritatea bisericilor de la “locurile sfinte”.

“MINUNEA LUI MAHOMED”
Conform tradiţiei, Ierusalimul este un centru religios islamic la fel de important ca Mecca şi Medina. Aceasta, deoarece profetul Mahomed ar fi venit in Ierusalim calare, s-ar fi urcat la cer, coborand dupa puţin timp. Este marea şi singura minune a lui Mahomed, drept pentru care Ierusalimul a devenit “oraş sfant” şi pentru musulmani. In 643, la 60 de ani de la cucerirea araba, in Ierusalim a fost construita Moscheea lui Omar pe ruinele fostului Templu evreiesc. In centrul acestui edificiu se afla o stanca uriaşa, de unde se spune ca s-ar fi inalţat la ceruri profetul. Aceasta stanca este simbolica şi pentru tradiţia iudeo-creştina, ca loc al jertfei lui Avram. In anul 710, arabii au mai construit un edificiu in partea nordica a fostului templu evreiesc, marea moschee El-Aqsa. In timpul stapanirii catolicilor asupra Ierusalimului, cand moscheile au fost transformate in edificii creştine, insa “eliberatorul” arab al Ierusalimului, Saladin, le-a redat destinaţia iniţiala de cult in 1118.

Jurnalul Național
Ediție specială: Pelerini in Tara Sfanta
26 mai 2007


© Ilarion Țiu. Acest text este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Reproducerea integrală sau parțială fără menționarea sursei este interzisă. Autorul nu își asumă nici o răspundere legală sau publică în cazul în care textele sale sunt preluate ori utilizate în scopul unor interpretări care încalcă legislația în vigoare, diversitatea sau democrația.