Dej și Ceaușescu – coafați la Armată

În 1989, arhivele CC al PCR au fost preluate de Armată, unde au stat fără posibilitate de acces până în 1995. Din 1995 a început trasferul unor fonduri către Arhivele Naționale. Nici acum preluarea acestora nu este completă.

La 15 ani de la „arestarea“ arhivelor comunismului de Armată, gen. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării între 1991-1994, dezvăluie pentru Jurnalul Național modalitatea în care documentele fostului partid comunist au fost administrate de către militari. Ex-ministrul admite faptul că aceste arhive au fost „periate“.

Jurnalul Național: În ce perioadă ați fost ministru al Apărării Naționale?
Gen. (r) Nicolae Spiroiu: Am fost ministru a Apărării în perioada aprilie 1991 – martie 1994, trei ani în trei guverne: Petre Roman, Stolojan, Văcăroiu.

J.N. Care era situația gestionării arhivelor CC al PCR în momentul când dumneavostră ați preluat conducerea ministerului Apărării Naționale?
N.S. În momentul când am preluat conducerea ministerului, în aprilie 1991, arhivele CC al PCR se aflau la Pitești, în mai multe camere la Depozitul de Arhivă al Armatei din Trivale. Știam că ele au fost transportate acolo imediat după 22 decembrie 1989, în perioada în care la Comitetul Central se aflau încă revoluționarii și unde s-a apreciat că este pericolul ca aceste arhive să se degradeze, să fie înstrăinate, distruse, mă rog, descompletate. Atunci Consiliul Frontului Salvării Naționale a luat măsura ca ele să fie scoase de acolo și transportae la Armată, la Ministerul Apărării, deoarece în mod normal ele ar fi trebuit să ajungă la Arhivele Statului, fiind parte din Arhivele Statului. Numai că Arhivele Statului la vremea respectivă aparțineau de Ministerul de Interne, deci de Securitate, care pe undeva nu mai era funcțională în perioada aceea. Nefiind funcțională s-a dat ordin ministerului Apărării Naționale să le preia și să le transporte.

J.N. Astăzi însă nimeni dintre cei care mai trăiesc nu-și asumă responsabilitatea de a fi decis preluarea arhivelor de către Armată. Și nici din partea Armatei nu-și asumă cineva răspunderea de a le fi preluat.
N.S. Bineînțeles că nu era nimeni la Arhive dintre administratori. Ele au fost luate în condiții specifice revoluției, deci încărcate cu grijă în camioane, cu prelată, cu protecție, nu s-a pierdut nici un document din câte știu, din câte mi s-a raportat când am devenit ministru. Au fost depozitate în condiții de siguranță, dar repet, fără un inventar, fără o preluare pe baza unui proces verbal, fără nici un fel de document. Deci au fost preluate în condițiile specifice momentului revoluționar de atunci, din câte știu eu la câteva zile după 22 decembrie. A continuat probabil și în luna ianuarie, în primele zile ale lunii ianuarie. Ce s-a reușit să se facă chiar de către predecesorul meu, domnul general Stănculescu, la Arhivele de la Pitești s-a asigurat securitatea acestei arhive. Deci nu s-au sustras documente. Chiar în cei trei ani cât am fost eu ministru n-a apărut în presă, așa cum s-a întâmplat cu alte arhive, nici un fel de documente din acea arhivă, deci s-a asigurat securitatea. În plus, au început pregătirile pentru ca arhiva să fie predată.

J.N. Între timp au apărut colecții de documente publicate de anumiți istorici, cu statut special însă. Puteți să ne relatați modalitatea în care s-a făcut, începând cu anul 1995, transferul arhivelor de la Pitești către Arhivele Naționale?
N.S. Pot să vă redau cum a început acest lucru. M-a preocupat această chestiune când eram ministru deoarece apăreau în presă tot felul de afirmații referitoare de maniera că Armata deține această arhivă și nu vrea s-o dea ș.a.m.d. Ministerul Apărării Naționale a preluat arhiva așa cum găsești un portofel pe stradă. Când îl dai la poliție faci un inventar. Deci a început în primul rând inventarierea arhivei preluate. Unele dosare fuseseră distruse, descompletate, în procesul acela care spuneam eu, în situația aceea de revoluție. A urmat reasamblarea documentelor, clasificarea lor, numerotarea, inventarierea, o operație foarte laborioasă. Depozitul de arhivă de la Pitești era un depozit în care activitatea arhivistică nu solicita mai mult de cinci, șase angajați, cu comandantul depozitului cu tot. În aceste condiții, chiar generalul Stănculescu a suplimentat ștatul de organizare și cred că și eu ca ministru. Cred că am ajuns acolo până la vreo 60 de angajați. Dar toți verificați, oameni serioși, care au lucrat la clasificarea și punerea fondului documentar spre a fi predat acolo unde se va dispune de către organele abilitate.

J.N. Totuși, cei de la Arhivele Naționale spun că au preluat în 1995 Arhiva CC al PCR fără nici un fel de evidență, la metru liniar. De asemenea, aceștia afirmă că preluarea fondurilor nu s-a făcut integral nici acum. Spuneați că personalul Arhivelor de la Pitești a operat inventarierea documentelor. Puteți să relatați pe ce criterii s-a făcut inventarierea, a existat o selecționare a documentelor?
N.S. Totul se făcea sub îndrumarea secției Arhivelor Militare din Marele Stat Major care avea specialiști care au dat îndrumarea necesară pentru ca arhiva să fie repusă în ordine ca să poată fi predată. Ceea ce pot să vă spun este că s-a asigurat siguranța, n-au existat documente care să apară în presă, să fie luate, să fie sustrase de nici un fel. Toate au fost foarte bine administrate. Numai că procesul a fost îndelungat și mai ales, din câte știu eu, în perioada cât am fost eu ministru încă n-am început, deși am insistat ca noi să începem să predăm această arhivă. Era și o parte militară, pentru că exista secția pentru probleme militare, de justiție, apărare a Comitetului Central. Unele din aceste documente chiar priveau relațiile militare: Tratatul de la Varșovia, așa-zisul Comitet Politic Consultativ al statelor membre a Tratatului de la Varșovia, deci exista și o componentă cu caracter militar care ar fi putut intra în arhivele militare. Ce pot să vă spun este că în perioada în care am fost eu ministru, până în 1994, încă nu se luase o decizie privind cine să preia această arhivă. Am auzit, și subliniez – am auzit, nu am date, că ar fi fost o decizie a Parlamentului, a Președenției, a unui guvern, nu știu care guvern, probabil pe timpul CDR-ului, sau poate înainte de a fi guvernarea CDR, când s-a dispus ca această arhivă să fie predată pe niște compartimente. Adică o parte din arhiva asta care ține de relații externe, dacă nu mă înșel, să fie dată la ministerul de Externe, dar sunt supoziții, alta să fie dată la Arhivele Statului. Deci înțeleg că s-a dispus ca această arhivă să fie predată în funcție de tematica documentelor.

J.N. Din experiența dumneavostră de militar cunoașteți în ce măsură Armata a gestionat arhivele fostei Securități până la înființarea SRI?
N.S. Niciodată Armata nu a administrat arhiva Securității.

LAPSUS VOIT?
Deși acum gen. (r) Nicolae Spiroiu declară că Armata nu a gestionat în nici un moment arhivele Securității, în aprilie 1992, în calitate de ministru al Apărării recunoștea: „Situația Arhivelor preluate de MapN în decembrie 1989 și ianuarie 1990 de la fosta Securitate din dispoziția conducerii Consiliului Frontului Salvării Naționale: De la Departamentul Securității Statului au fost preluate o parte a Dosarelor de la Direcția a V-a, fosta Direcție de Pază și Protecție a familiei Ceaușescu; De la Ministerul de Interne, MApN a preluat toate arhivele Ministerului de Interne, inclusiv arhivele Departamentului Securității Statului începând cu data de 23 dec. 1989. (…) Au fost preluate peste 100.000 de dosare care au fost predate Arhivelor Statului“.
În conferința de presă, gen. Spiroiu a făcut o informare și despre documentele CC al PCR care au fost preluate de Armată: „De la fostul CC al PCR au fost recuperate documentele și arhivele Secției de Propagandă, Secției de Gospodărie, Secției Militare, Secției de Justiție, Secției de Relații Externe, Secției de Scrisori și audiențe, Arhiva Istorică“.

Jurnalul Național
Campanie de presă: “Operațiunea Ceață și Fum” – deschideți arhivele comunismului românesc!
Mai-Iunie 2005