În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale Români celebri, partea a II-a, dedicată unor personalități care au făcut cinste României la nivel mondial. Emisiunea este alcătuită din nouă timbre, pe care sunt reproduse portretele unor personalități de marcă: Cella Delavrancea, Dimitrie Paciurea, Victor Brauner, George Apostu, Elvira Popesco, Marcel Iancu, Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu.


Cella Delavrancea (1887-1991) a fost pianistă, scriitoare și publicistă, o personalitate a culturii române în secolul al XX-lea. Fiică a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, a crescut, după propriile mărturii, „într-o familie în care se vorbea numai despre literatură, artă și muzică”. Cella Delavrancea a studiat pianul la Conservatorul din Paris. După o reprezentație la Viena, Ion Luca Caragiale o caracteriza drept „un copil minune, care domesticește un monstru sălbatic: Arta”. Cella Delavrancea a susținut concerte în toată Europa, alături de mari artiști, de multe ori în duet cu George Enescu. În 1950 a început să predea pianul la Liceul de Muzică din București, iar din 1954, a fost profesor la Conservator. Artista a lansat mai mulți pianiști celebri, precum Nicolae Licareț, Dan Grigore sau Radu Lupu. Activitatea literară a Cellei Delavrancea a început în anul 1929, când a debutat în revista Bilete de papagal, condusă de Tudor Arghezi. Ulterior a colaborat cu toate revistele culturale importante ale vremii. În 1987, a fost primul artist român care a participat la aniversarea propriului Centenar, printr-un concert de gală, la Ateneul Român.

Dimitrie Paciurea (1873-1932) a fost un reper în sculptura monumentală, un artist apreciat la nivel internațional pentru spiritul său inovativ. A început studiile la Școala de Arte Frumoase din București, însă experiența pariziană, la Școala de Belle Arte și Academia „Julian” și influența lui A. Rodin l-au ajutat să-și formeze un stil propriu. A expus în galerii de renume, din München, Bruxelles sau Veneția. Artistul român a depășit rigorile epocii, renunțând la regulile academismului, în favoarea unei abordări suprarealiste a artei. Este cunoscut mai ales pentru seria lucrărilor cu sensuri simbolice Himere, prin care a inovat și chiar a împins expresionismul spre o dimensiune magică. Una dintre Himerele lui Paciurea este expusă la Leeds, la Institutul „Henry Moore”. Lucrarea Gigantul poate fi admirată de marele public în Parcul Carol din București. Dimitrie Paciurea a fost profesor la Școala Națională de Arte Frumoase din București, fiind un deschizător de drumuri pentru artiști precum Ion Irimescu, Oscar Han sau Ion Jalea.

Victor Brauner (1903-1966) a fost unul dintre importanții pictori suprarealiști ai lumii, iar lucrările sale se regăsesc în marile galerii de artă. A studiat pictura la Școala de Arte Frumoase din București, însă nu s-a acomodat în peisajul artistic local, datorită viziunii sale moderniste. Brauner s-a consacrat la Paris, unde s-a întâlnit cu Brâncuși și cu alți artiști moderniști ai timpului. În 1931 a pictat celebrul Autoportret cu ochiul scos, aflat astăzi în colecția Centrului Georges Pompidou. Tema orbirii l-a obsedat pe artist, iar printr-o întâmplare nefericită chiar și-a pierdut ochiul drept, în anul 1936. Victor Brauner s-a regăsit cel mai bine în ideile suprarealismului francez teoretizate de scriitorul André Breton, iar în pictura și grafica sa a prezentat o lume decadentă, o societate obtuză și alienată. Lucrările sale au scandalizat de multe ori publicul, valoarea artistică fiindu-i recunoscută abia după moarte. Brauner este al doilea, după Constantin Brâncuși, în ordinea celor mai bine cotați artiști plastici români.

George Apostu (1934-1986) a fost unul dintre valoroșii sculptori români ai secolului trecut. A absolvit Institutul de Arte Plastice din București, iar în 1964 a avut prima expoziție personală, care i-a impresionat pe criticii de artă. Lucrările sale au fost prezentate în galerii de artă din Franța, Belgia, Italia, Spania, Spania, Brazilia, India etc. Datorită talentului său, în anul 1983 a primit un atelier de creație din partea primăriei Parisului. George Apostu s-a inspirat mai ales din arta populară românească, fiind comparat cu Brâncuși. Unul dintre cele mai cunoscute cicluri ale sale este Tatăl și Fiul, o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții”. În alte cicluri celebre, Laponele, respectiv Fluturi, Apostu a dezvoltat sugestii formale ale artefactelor țărănești. Artistul este cunoscut și pentru sculpturile realizate în aer liber, la Grenoble, Franța (1967), Măgura, Buzău (1970 și 1975), Costinești (1972), Voroneț (1972) și Balta Albă – București (1972). A obținut premii ale Academiei Române și Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Elvira Popesco (1894-1993) a fost o mare actriță franceză de origine română. S-a născut la București și a studiat Conservatorul de Artă Dramatică. După absolvire, a fost angajată la Teatrul Național din Capitală. A mai jucat la Teatrul „Excelsior”, iar în 1922 s-a numărat printre fondatorii Teatrului „Mic”. În anul următor a debutat pe scena pariziană, la Théâtre de la Michodičre, într-o piesă scrisă special pentru ea. Critica de specialitate a fost impresionată de prestația actriței, cronicile timpului supranumind-o Reine du Boulevard, Notre Dame du Théâtre sau Monstre Sacré. A condus mai mule trupe de succes la Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny. Faima de pe marile scene franțuzești a fost confirmată de o prestație deosebită pe platourile de filmare. A jucat în filme celebre, alături de mari actori ai timpului: Claudia Cardinale, Vittorio de Sica, Jean Marais, Orson Welles, Alain Delon etc. Până la o vârstă înaintată a continuat să țină un salon în Paris, vizitat de artiști sau personalități publice, precum Guy de Rotschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin sau Valéry Giscard d’Estaing. În 1993 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române.

Marcel Iancu (1895-1984) a fost pictor, grafician și arhitect, unul dintre animatorii artei de avangardă la nivel mondial. Încă din anii liceului a colaborat cu Tristan Tzara, prietenie care va continua la Zürich, oraș elvețian unde Iancu se mutase în 1913, pentru a studia arhitectura, la Institutul Politehnic. Cei doi se numără printre fondatorii dadaismului. Marcel Iancu a contribuit la nașterea artei de avangardă prin măști, afișe și ilustrații. Stilul său artistic aparte s-a conturat ulterior la Paris, în perioada 1920-1922, unde a participat la ascensiunea curentului modernist în artă. După întoarcerea în România, Marcel Iancu s-a impus ca un arhitect al modernității urbanistice. A proiectat peste 40 de clădiri în București, cu influențe de cubism și constructivism. Vilele ridicate de Marcel Iancu au o arhitectură funcționalistă, renunțând la simetrie și ornamente. El introduce casele cu fațada simplă și acoperișul-terasă, acoperișul în pantă și terasa-hublou. În 1941, artistul s-a mutat în Palestina, iar după Al Doilea Război Mondial s-a afirmat ca profesor și animator cultural în noul stat Israel.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) a fost cărturar umanist și domnitor al Moldovei (1693, 1710-1711), o personalitate remarcabilă, care s-a afirmat ca scriitor, filosof, istoric, lingvist și etnolog. A început studiile la Academia Domnească din Iași, iar în 1688 a fost trimis la Istanbul, drept garanție pentru fidelitatea tatălui său față de turci, care ajunsese domn al Moldovei. A stat în capitala Imperiului Otoman timp de 22 de ani, unde s-a format ca intelectual și om politic. A avut acces la toate scrierile importante ale timpului, fiind cunoscător a 12 limbi străine, printre care greaca, latina, slavona, araba, turca, persana, italiana și franceza. În 1714 a devenit primul român membru al Academiei din Berlin, la propunerea marelui filosof Gottfried Wilhelm Leibniz. Cele mai însemnate opere a le lui Cantemir sunt Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman și Descrierea Moldovei, scrisă în limba latină, prin care a prezentat lumii occidentale regiunea dintre Carpați și Nistru. În paginile celor trei volume ale scrierii regăsim informații despre flora și fauna Moldovei, organizarea administrativă, limba cu origini latine a moldovenilor, etnografia și folclorul local etc.

Nicolae Iorga (1871-1940) a fost cărturar și om politic, o personalitate remarcabilă a vieții culturale românești. A studiat Științe Politice și Filosofie la Paris, Berlin și Leipzig. După obținerea titlului de doctor în Filosofie, la Leipzig (1893), Iorga s-a întors în țară, activând ca profesor la universitățile din Iași și București. A fost ales membru titular al Academiei Române în 1910, dar și în alte academii și asociații de profil din străinătate (Paris, Roma, Oxford, Lisabona, Stockholm, Praga etc.). A fondat Institutul de Studii Sud-Est Europene, Institutul de Studii Bizantine și Institutul de Istorie Universală. Opera sa istorică numără peste 1.000 de volume și peste 12.000 de studii și articole. Iorga s-a numărat printre marii gazetari ai vremii, articolele sale fiind foarte influente în societate. Din punct de vedere literar a fost teoretician al sămănătorismului, curent care promova valorile naționale tradiționale și folclorice și milita pentru necesitatea culturalizării țărănimii. Nicolae Iorga s-a implicat și în viața politică, iar în perioada 1931-1932 a fost prim-ministru.

Nicolae Titulescu (1882-1941) a fost diplomat şi om politic al României. Un excelent orator, a făcut studii la Paris, unde a obținut doctoratul în Drept (1905). Ulterior s-a întors în țară, activând ca profesor la universitățile din Iași și București. S-a implicat în viața politică în Partidul Conservator-Democrat, fiind unul dintre oamenii politici care au militat pentru intrarea României în Primul Război Mondial. În timpul negocierilor de Pace a susținut cauza României, fiind semnatar, alături de dr. Ion Cantacuzino, al Tratatului de la Trianon, cu Ungaria. Din 1921 a fost reprezentat permanent al României la Liga Națiunilor. Între 1931 și 1932 a fost președinte al acestei importante instituții internaționale, fiind singurul român care a avut o asemenea demnitate, dar și singurul diplomat care a avut două mandate la conducerea Ligii. Titulescu s-a luptat la nivel internațional pentru păstrarea granițelor consfințite de Tratatul de Pace. A fost ministru de Externe în trei mandate, în perioada 1928-1936, împotrivindu-se ascensiunii regimurilor de dreapta în Europa. Academia Română l-a ales membru în anul 1935, iar conferințele sale au fost audiate în amfiteatrele unor mari universități, precum Oxford sau Cambridge.

© Text și Foto: Romfilatelia


© Ilarion Țiu. Acest text este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Reproducerea integrală sau parțială fără menționarea sursei este interzisă. Autorul nu își asumă nici o răspundere legală sau publică în cazul în care textele sale sunt preluate ori utilizate în scopul unor interpretări care încalcă legislația în vigoare, diversitatea sau democrația.