Categorie: Emisiuni de mărci poștale

Miniaturiști în arta bisericească

În Anul omagial al unității de credință și de neam, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Miniaturiști în arta bisericească, prin care onorează opera artiștilor religioși de pe ambele creste ale Carpaților. Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei este reprodusă miniatura Cina cea de taină, realizată în anul 1653 de un artist anonim, care activa pe lângă Mitropolia Țării Românești de la Târgoviște, în vremea păstoririi mitropolitului Ștefan. Timbrele cu valorile nominale de 3 lei și 15 lei ilustrează miniaturile Sfânta Treime și Hristos Pantocrator, realizate de Picu Pătruț (1818-1872), artist popular din Săliștea Sibiului.

Citește în continuare

Aniversări culturale 2018

Pe cele trei timbre ale emisiunii sunt reproduse portretele unor personalităţi care au contribuit la grandoarea muzicii clasice româneşti: George Enescu (1881-1955), cel mai cunoscut compozitor român, Eduard Wachmann (1836-1908), fondatorul Filarmonicii, şi Albert Galleron (1846-1930), arhitectul Ateneului Român.

Citește în continuare
Loading

Viața lui Ceaușescu, vol. III


Lavinia Betea, Florin Mihai, Ilarion Țiu, Viața lui Ceaușescu. Tiranul, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2015, 444 p. ISBN 978-606-537-285-6

Die Deportation der Deutschen aus Rumänien in die Sowjetunion


Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, Der weite Weg ins Ungewisse. Die Deportation der Deutschen aus Rumänien in die Sowjetunion, München, Banater Bibliothek 13 Herausgegeben von der Landsmannschaft der Banater Schwaben e. V., 2015, 228 p. ISBN 978-3-00-048881-8

Asociația Română de Istorie Socială